Viața lumească e un cumul de bucurii, boli, necazuri, păcate, ridicări, căderi, bună petrecere împreună. Viața duhovnicească este Dumnezeu prezent neîncetat în viața mea.
Simt că fiecare din jurul meu își are Crucea − Cruce care, din punctul lui de vedere, este cea mai grea. Unii se târăsc cu ea, unii aleargă cu ea, unii o ignoră...
Mă străduiesc să nu cârtesc. Să nu mă întreb „de ce”. Fiindca știu că El are grijă de mine. De ai mei... Greu mi-a fost atunci când toți membrii familiei − inclusiv prunca de 4 luni − aveau tuse convulsivă, și totuși atunci am simțit cel mai intens cum îmi lucra Rugăciunea inimii. Singură. Parcă independent de mine. De atunci... greu am mai recăpătat-o, și doar pentru perioade scurte de timp. În condiții de viață și de moarte (de care am avut parte și nu credeam că mai pot trăi întreagă la minte și la suflet), Dumnezeu e mai prezent ca oricând. Un Părinte drag mie mi-a spus că Dumnezeu e bucurie. El ne cheamă. Nu pleacă de lângă noi. Noi plecăm de lângă El.
Cu toate slujirile și neprevăzutele zilei, încerc să nu pierd bucuria Lui.
Andreea Macra
2 Comentarii
Anca C.
Mulțumesc pentru aceasta frântura de Suflet! Simti și durerea , dar mai ales Nădejdea!
Andrei Razvan Potoroaca
Doamne ajută! Luptele de fiecare zi, împărtășite cu curaj, cu noi, cu toți, cei ce privim in aceste oglinzi pentru o clipă, sunt un fel de recalibrare și redirecționare. Și poate și mângâiere. Mulțumesc mult și pentru această scurtă privire in oglindă!