Sǎ-l învățăm să se bucure de soare. De Lumină. De cerul senin. De norii care vin. De norii care trec. De copaci. De mirosul copacilor. De textura copacilor. De înălțimea copacilor. De verticalitatea copacilor. De foşnete. De ciripituri. De flori. De frunze. De salutul cunoscuților. Și de cel al necunoscuților. De ploaie. De pământ. De iarbǎ proaspăt cosită. De mare. De munte. De nisip. De valurile care se sparg la mal. De clipocitul apei. De sare uscatǎ pe piele. De momente în care „ți-ai tras sufletul”. De zori-de-zi. De asfințituri. De rouă. De lunǎ. De stele. De micul-dejun de sâmbătă dimineața. De bucuria noastră. De trosnetul lemnelor în foc. De scârțâitul zăpezii sub ghete. De nas roșu de frig. De fulgi care se topesc pe piele. De mâini ținute în buzunarele lui… sau într-ale noastre. De muzică. De clopotele care bat duminică dimineața. De clopotele care bat în fiecare dimineață. De drumuri. De început de drum. Și de sfârșit de drum. De poteci. De mersul la piață. Sau în grădina bunicilor. De plăcintă proaspăt scoasă din cuptor. De lumina ce răzbate printre frunze. De umbrǎ. De turme de oi. De stoluri de păsări în zbor.De dragostea noastră.
Cred cǎ, de fapt, el știe deja să se bucure de toate acestea. Şi ne reînvață pe noi. Sǎ ne bucurăm noi de toate, și el va trăi Raiul… pentru cǎ aici, acum, noi suntem Raiul lui.
Silvana Bașa
1 Comentariu
Andreea M
Mi-au plăcut tare multe rândurile așternute cu atâta dragoste! Doamne, ajută.