Vânătorul

Eram vânătorul paserii nevăzute
Ținteam în cer
Și așteptam
Picături de sânge
Semnul, vezi bine,
Că nimerisem ținta

Uneori, uneori
Mai oboseam după atâta
Privit în sus
Și tras săgeți
În soare
Unde mai pui că,
La o azvârlitură de băț,
Potârnichi grase
Foiau îmbietoare

Așa că mâna mea
Uneori, uneori
Mai greșea ținta
Și nimeream una-două
Paseri văzute

Azi așa, mâine așa
Eram foarte pe muchie
Să-mi pierd adevăratul meu nume
Dar, știți, mi-era foame și
Uneori, uneori
Nici eu nu mai știam
Cine sunt.
Până-ntr-o zi când
De-atâtea tensiune
Arcul slăbit-a și
Mâna se făcu tremurătoare
Iar eu trebuii
Să mă las de vânătoare.
De-atunci, de-atunci
Pe tăcute
Am ajuns vânatul
Paserii nevăzute.

Anca Stanciu