Ne vorbește Galina Răduleanu
Incoruptibilitatea nu există. Și de ce nu există? Pentru că, în primul rând, comuniștii nu erau proști de tot. Primul lucru care trebuie distrus ca să poți să manevrezi un popor constă în a-i distruge elitele, pe oamenii superiori, aristocrația, atât cea spirituală, cât și cea fizică. Istoria nu este făcută (nu așa cum spuneau comuniștii) de masele populare, ci de eroi. Or, acești eroi trebuiau să nu mai existe pentru ca masele să poată fi mai ușor de manevrat. Lucru pe care l-au și făcut comuniștii. Au distrus fizic tot ce era elită. Tot, tot, tot… Cine arăta un pic de gândire, de personalitate și se comporta diferit, având o atitudine de neacceptare, era scos de pe ring și din viață. Tatăl meu, preotul Boris Răduleanu, a fost unul dintre aceștia.
Pe vremea aceea, în fiecare sector din București se făcea, o dată pe lună, o ședință. Conferință preoțească i se spunea. Chitila făcea parte din Sectorul 1. Ședințele aveau caracter politic și în cadrul lor se dezbătea superioritatea orânduirii actuale și ce minunat este vecinul nostru din Răsărit pe care trebuia să-l slăvim. Tata s-a ridicat la una dintre aceste ședințe și a spus: Noi nu putem să-l slăvim decât pe Dumnezeu. El este modelul nostru. Este cel pe care trebuie să-L urmăm. Iar Lumina nu vine de la Răsărit, ci de la Cel de Sus. În momentul acela, protopopul i-a ridicat posibilitatea de a mai lua parte la discuții. Atunci tata a spus: De vreme ce nu am voie să vorbesc, nu am de ce să mai vin.
Acesta a fost începutul. De aici, fasciculul de atenție a căzut asupra lui, a fost înconjurat de o grămadă de informatori de care nu-și dădea seama. Totul a culminat cu arestarea și condamnarea lui.
Ulterior, au mai fost și niște reclamații din partea Sfatului Popular, condus de un vânzător de ziare ajuns președinte, ca l-a acuzat că nu colaborează cu regimul și nu se supune ordinelor Sfatului Popular. Așa încât, pe data 13 martie 1960, Securitatea a descins la locuința noastră. Au făcut o percheziție luând orice foaie scrisă. L-au ridicat și pe tata și, printre foile astea scrise, au găsit și niște caiete de-ale mele de notițe zilnice, în care îmi exprimam și păreri politice legate de cultul lui Stalin și de jefuirea țării de către sovietici și altele, întrucât erau destule. Acest lucru a dus la arestarea mea.
După o anchetă prelungită, însoțită de tortură, tata a fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru crime împotriva clasei muncitoare pentru că, în Basarabia fiind, a condus un ziar religios în care scria articole împotriva ateismului bolșevic. Aceasta s-a considerat a fi un act grav de acuzare. Pe vremea aceea exista un articol 209, pct. 2, lit. a, se numea delict de uneltire, în care intra orice atitudine sau vorbă spusă împotriva regimului. Pe baza lui oricine putea fi condamnat la închisoare de la 3 la 10 ani. Tatei i-au aplicat o tortură inimaginabilă. În treaba asta erau specialiști. Mi-am dat seama de lucrul acesta când l-am văzut la proces atât pe el, cât și pe fratele meu, Mihai. Pe acesta l-au arestat fiind student la Cluj, acuzându-l de intenția de a fugi din țară. Amândoi arătau ca niște umbre.
În 1960 eu eram medic la țară, la Poiana Mărului, lângă Brașov. Terminasem facultatea cu doi ani în urmă. Lucram într-un sat destul de izolat. Nu se putea ajunge decât pe jos de la gară, mergând patru kilometri. Un sat minunat cu oameni de munte, dintr-o altă epocă. Chiar mă gândeam să rămân acolo și să nu mă mai întorc în civilizație. M-au arestat pe 23 septembrie 1960. Am stat la Uranus unde era o mare închisoare, un loc pentru anchete, cu subsol, cu etaj, clădire care, ulterior, a fost demolată pentru a i se șterge urma. În prezent nu există nici măcar o placă pe care să scrie: Aici a fost Închisoarea Uranus. După aceea am fost dusă la celebra Jilava, pe care și pe ea vor s-o dărâme, dar încă rezistă pentru că e fort, Fortul 13 Jilava.
Acolo am găsit modele pe care n-am reușit să le ating. Erau multe colege de detenție cu mult deasupra mea. Mi-au rămas în minte. Puteau să facă multe lucruri, în timp ce eu nu. Aveam pe cineva care era atât de generoasă, gata să se sacrifice pentru celălalt. Eu preferam să meditez sau să mă rog. Ea, însă, dacă era cineva care nu vedea bine se ducea și îi citea cărți. Când era vorba de spălat vasele, ea se oferea imediat. În timp ce eu, nu. Asta îmi dădea un complex de inferioritate pe care am încercat să-l depășesc. Pe multe dintre ele le-am admirat și-am încercat să le urmez echilibrul, calmul, seninătatea și liniștea lor interioară. Oameni minunați care te influențau fără cuvinte - lucru care ar fi fost, de fapt, periculos, în acele condiții.
Un serios deficit de discernământ în societate
Fanatismul generalizat, convingerea de a fi unicul deținător al adevărului, refuzul oricărei forme de dialog, insistența disperată de a impune celorlalți propriile convingeri, iată elementele care vor anunța sfârșitul iminent al acestei lumi. E firesc să ne îngrijorăm văzând cum ele se regăsesc în spațiul public. Pentru mine este evident că există un serios deficit de discernământ în societate, însă dacă de la cei ce zeifică rațiunea și formația nu poți avea așteptări în acest sens, de la cei ce se consideră mădulare vii în Biserică se cer alte exigențe. Și este extrem de dureros să constați cât de ușor de poate confunda credința cu fanatismul, mărturisirea cu țipatul, și jertfa cu trântitul.
În încercarea ce va veni să fim curați, adică simpli. Să nu complicăm lucrurile. Le luăm ca atare, ca din mâna lui Dumnezeu. Și, mai ales, nu trebuie să spunem păcatului „virtute”. Măcar atât de-am face și ne putem mântui. Ba chiar putem gusta o fericire cel puțin la fel de mare ca a atâtor nevoitori din pustie.
Memoria este ca rădăcina unui pom. Ai tăiat rădăcina, se usucă pomul. Este punctul de pornire al vieții noastre fizice și sufletești. Noi uităm că cea care ne-a născut pentru prima dată este patria, țara. Țară vine de la cuvântul țărână. Cuvântul țăran vine tot de-acolo. Acum e înlocuit cu cel de fermier care este o chestiune absolut falsă. Rușii au o expresie foarte profundă în ceea ce privește patria. La ei patria se numește rodina (родина) care vine de la cuvântul родители (în românește se pronunță roditeli) care înseamnă părinți. Rodina, adică cea care m-a născut. Deci, este prima mamă. Când am fost în Peru l-am întrebat pe ghidul nostru, un tânăr care terminase facultatea, în ce crede și mi-a zis că în Zeul-Soare, în Mama-Pământ. Iată, deci, Mama-Pământ, adică mama primă este pământul, pământul pe care au trăit toate generațiile anterioare și în care s-au întors. Din acest pământ mă trag și eu, la fel ca fiecare dintre noi. Aceasta este legătura mea fizică și psihică cu generațiile anterioare. După mine asta înseamnă memorie. Altfel, ești o creangă ruptă, un copil de la oferlinat, așa cum vor să facă din noi cu globalizarea. Să nu mai avem mamă. Să fim asemenea schizofrenicilor care se rup de sentimentul acesta profund matern. Să fim copii anonimi aparținând Cosmosului și lumii întregi. Nici asta nu e întâmplător. Cineva se gândește la toate acestea și vrea să anuleze familia, pe mama și tata, care să devină Părinte 1 și Părinte 2, așa cum vor ca pe certificatul de naștere să nu se mai scrie sexul.
Era pe vremuri o emisiune de televiziune care se numea Planeta se grăbește. Păi, și răul se grăbește. Evoluția spre distrugere pare mult mai rapidă. Dar și surprizele s-ar putea să fie pe măsură. Și din pietre poate să facă Dumnezeu fii ai lui Avraam. Undeva, cred eu că se plămădește scăparea. Indiferent sub ce formă, chiar poate una dureroasă, ca o operație. Și e posibil ca răul vrând să-ți facă rău, Dumnezeu să-l transforme în bine pentru tine. Închisoarea a fost cel mai bun exemplu. A fost cel mai mare dar. N-a fost nimic mai prețios decât închisoarea, în afară de dragoste. Singurul ei „defect” pe care-l găsesc, pentru mine, a fost c-am ieșit prea repede. Tocmai începusem să prind și eucheag și am fost expulzată prematur, cu inevitabilele consecințe.
Din „Lemnul viu” de Cristina Chirvasie
Editura „Fundația Culturală Memoria”, 2023
Niciun comentariu încă. Fii primul care comentează!