Dacă despre primăvară am scris că nu era atât de așteptată, Măria Sa Toamna, în schimb, este. Știu că pentru alții nu-i așa... Dacă ar fi așa pentru toată lumea, nu ar mai avea rost așternerea de impresii. Lucrurile unanim consimțite nu pot fi dezbăute. Dar Toamna, ah, Toamna!, e atât de plină de viață, în pofida a ceea ce pare, încât aș vrea să simtă toată lumea asta. O găsesc atât de liniștitoare întru cele dinlăuntru... anotimpul gândurilor line și al meditațiilor adânci.
Fie că e soare, fie că nu, Toamna e absolut superbă pentru starea pe care o oferă. Nu agită, nu amenință cu treburi, nu are listă de priorități, dimpotrivă − liniștește, treburile se apropie de final, se deschide sezonul poveștilor la sobă, al serilor lungi în familie, al dimineților la fel de lungi, ca niște daruri pline de timp de maximă calitate. Lumina piezișă aurie de pe tot parcursul zilei e ruptă din rai... nici un efort nu trebuie să faci să te aduni întru cele duhovnicești... numaʼ să stai, să curgă liniștea peste tine... De dimineața până seara, nici o grabă, nici o urgență. Toate se liniștesc atât de mult, că nu ai cum să stai contraval.
De-ar ține un an întreg acest anotimp, aș fi atât de fericită! Ba și mai mulți... să mă satur de liniștire − și apoi, într-un târziu, dacă a mai vrea să vină și ea, Primăvara... dar nu prea devreme, cum face mereu. Mai stai un pic, Toamnă dragă, că bine este înăuntru, cu tine pe afară!
Simona Andrușcă