Anca Stanciu de vorbă cu Alexandru Ionescu (partea 3.2)
Dragii noștri, iată că foarte mult nu v-am lăsat să așteptați continuarea discuției începute despre inimă, și venim cu partea a doua despre Athos. Care e legătura dintre inimă și Athos (alta decât filmul lui Alex, „Athosul din inima mea”), dintre Muntele Sfânt și îndrăgostire, și ce caută gogoșile, prăjiturile și cozonacii în toată povestea asta, veți afla urmărind podcastul nostru.
Și la acest episod se continuă problemele cu sunetul, dar sperăm să nu se mai întâmple și cu următorul! Dacă totuși ne-ați urmărit până aici, atunci înseamnă că ne iubiți în ciuda - și mai presus - de tehnică! Și noi pe voi, dincolo de ecran!
A.S.
Vezi și:
7 Comentarii
Macra Andreea
Cred că acest podcast este tare tare fain — merită ascultat atât de tineri, cât și de tineri mai puțin tineri 🙂. Mare lucru ai spus, Alex: „nu toți oamenii merg la biserică”. De multe ori uităm asta și vorbim ca și cum ar fi de la sine înțeles. Tocmai de aceea, podcasturile voastre sunt un soi de cateheze foarte faine, vii, ancorate în real, cu exemplu personal. Mi-a plăcut mult și formularea aceasta: „să vorbești cu Dumnezeu așa cum vorbești cu părinții tăi" — simplu, adevărat și profund. Anca, îmi place mult felul în care îl „provoci” — în cel mai bun sens al cuvântului — pe Alex, prin întrebările tale. Dau ritm, deschid sensuri și ajută mult la claritate. Felicitări amândurora și mulțumesc pentru ce faceți!
Oana
De acord cu Claudia. Așteaptă continuarea. De la Alexandru afli mereu lucruri noi și felul lui de a fi e minunat. Într-adevăr îți merg la suflet cuvintele lui. Cât despre dependenta de droguri, cunosc pe cineva care are nevoie de ajutor. Tare m-aș bucura să ajungă în Athos cu Alex. Doamne ajută! Spor, Anca!
Claudia
Este prea scurt podcastul... fara suparare, rugam mai decentă intervenția doamnei, deranjează si întrerupe șirul exprimării ideilor lui Alexandru. O sugestie pentru mediatoare si iertare, râsul strident nu este direct proportional cu seriozitatea trăirilor lui Alexandru. Propun un podcast pentru cei care consuma droguri datorită stărilor prin care au trecut. Cum sa recuperăm acesti tineri care au virtuți, dar sunt descurajați in a-si expune binele pe care îl pot face... Au nevoie sa fie ascultați de cine le vrea binele... unii își fac lor in primul rand putine fapte. Nu gasesc un părinte cu care să vorbesc. Rog sa-mi recomandati.
Anca Stanciu
Dragă Claudia, mulțumim pentru comentariu. Îți răspunde „doamna”. Ai întru totul dreptate, recunosc, e greu să te vezi pe tine însăți pe „sticlă”, mai ales când imaginea ta despre tine este mult mai decentă și mai... pioasă :)) Eu sunt om de scris, nu-mi place să apar de nici o culoare, în nici un fel, pe niciunde, deocamdată apar pentru că, în primul rând, n-are cine, și în al doilea, cred că fac o echipă interesantă cu Alex, în ciuda stridențelor mele, suntem un fel de „tusea și junghiul”. Sau „păpușile Muppets”, cum glumeam zilele trecute cu Alex. Aștept cu nerăbdare să-mi ia altcineva locul, ca să am și eu odată vreme de scris! Dați-mă mai repede la o parte, vă rog eu :)) Veste bună: avem un podcast despre droguri, va apărea în curând! Dacă îți cauți duhovnic, spune-ne mai întâi unde locuiești, ca să te putem ajuta cu sugestii din zonă. Slavă lui Dumnezeu: dacă îl cauți, o să-l găsești! Cu mult drag și cu plecăciune pentru sinceritate! Anca
Macra Andreea
Dragă Claudia, iartă-mă că intervin la comentariul tău, însă am simțit nevoia să îmi exprim și eu trăirea pe care o am atunci când îi ascult pe Alex și Anca. Eu cred sincer că ei fac o echipă foarte bună — altfel nu ar ieși podcasturi atât de valoroase. Personal, nu cred că mi-ar plăcea dacă ar fi doar serioși și scorțoși. Și spun asta eu, care ani de zile am trăit cu convingerea că, în tot ce ține de ortodoxie, trebuie să fiu exclusiv serioasă, rigidă chiar, fără să-mi permit bucuria. Abia când am ajuns la un duhovnic care mi-a spus că Dumnezeu este bucurie, viața mea s-a schimbat. Ce vreau să spun este că Anca aduce „sare și piper” podcastului și ne arată, tocmai prin firescul ei, că Dumnezeu nu este doar profunzime și tăcere, ci și bucurie, zâmbet, viață. Încă o dată, iartă-mă că am intervenit. Nașterea Domnului, cu bucurie! 🎄
Adrian Voicu
Inima este un loc. Nu cumva este chiar acel locaș despre care ne vorbește Domnul Iisus: „În casa Tatălui Meu multe locașuri sunt… Mă duc să vă gătesc loc.” Inima ne este dăruită curată de la naștere, pregătită să fie locuință a lui Dumnezeu. Dar, cu timpul, o umplem de griji, dorințe și lucruri trecătoare, până când nu mai rămâne loc pentru Duhul Sfânt. Atunci se împlinește cuvântul Domnului: că nu are unde să-Și plece capul. Lucrarea noastră nu este să adăugăm, ci să golim. Să scoatem din această cameră a inimii tot ce nu este de la Dumnezeu, să o curățim și să o primenim. Atunci Domnul va veni, o va sfinți și o va face biserică, loc al unei Liturghii veșnice. Când inima este curățită, își află adevărata măsură: devine un locaș care încape în casa Tatălui. De acolo venim și acolo suntem chemați să ne întoarcem, nu ca străini, ci ca fii care și-au pregătit locul.
Maria
Ma molipsesc mereu de bucuria voastră! Alex vorbește așa de viu. Ajung ușor la inima cuvintele lui! Binecuvântări va doresc!