Pustnicul Antonie cel Tăcut (III)

Însemnările Părintelui Antonie pe filele Patericului

„De frica frigului am căutat un veșmânt, iar Iisus Hristos cu Maica Sa îmi sunt veșmântul căldurii lăuntrice. Acum nu mă mai tem de frig.

De frica foamei am căutat hrană. Iar hrana îmi este meditația asupra adevărului lui Hristos. Acum nu mă mai tem de foame.

De frica singurătății am căutat un prieten, iar prietenul l-am găsit. Acesta este Iisus Hristos. Pacea Lui, Iubirea Lui, Adevărul Lui, Dumnezeul meu.

De frica greșelii am căutat o cale, și am aflat. Și acea cale care este cea a unirii cu Dumnezeu Tatăl prin Fiul Său Iisus Hristos. «Eu sunt Calea, Adevărul și Viața».

De frica setei am căutat să beau. Iar băutura cea adevărată este nectarul iubirii lui Hristos.

Pace și iubire. Pace și lumină”.

* * *

„Fii neîncetat treaz, cu mintea la Hristos, și tot ce îți vine pe cale binecuvântat și îngăduit de El este. Dar tu să te smerești neîncetat ‒ și așa, fie în căderi, fie în ridicări, bucurie și mulțumire vei avea”.

* * *

„Numai când omul se gândește la persoane cunoscute care au altă viață ca a lui, atunci el dă diavolului voie să-i aducă aminte chipurile celor la care s-a gândit. Sau, mai bine zis, ia el forma celor la care ne-am gândit. De aceea, omul trebuie să-și curețe mintea de toate amintirile, fie de materie, fie de ființe umane, fie de orice lucru creat, deoarece diavolul atacă mintea omului prin ceea ce el gândește sau prin ceea ce are în memorie. Dar noi trebuie să-I dăm lui Hristos o minte curată, adică curățată de toate cele cunoscute, ca să-L poată primi pe Hristos curat, și a-i trimite rugăciune curată, neamestecată cu nimic deșert. Acestea sunt condițiile obligatorii în calea Rugăciunii curate a inimii și a minții omului. Numai în felul acesta vom putea birui pe aceste duhuri ale văzduhurilor. Deci uitarea a tot și a toate pentru Hristos este o obligație pentru a putea birui cu Hristos pe duhurile din văzduh”.

* * *

„Ispite vin omului deoarece este stăpânit de patimi, și ispitele sunt singurele care îl luminează și determină pe om a se lepăda de patimi și a viețui în cucernicie și curăție. Sfinții din vechime, fiind curați, ispitele nu mai erau necesare, deoarece ei au murit de vii pentru Hristos. Nemaiavând patimi, ispitele nu mai veneau. De veneau pentru ridicarea celor neputincioși, veneau, căci omul, biruind ispita cu puterea lui Hristos, Cel ce a ridicat pe cel căzut, și mai slăvit va fi în Raiul lui Hristos. Deci ispita o atragem noi prin viața noastră păcătoasă, căci unde sunt păcate și patimi, negreșit este și ispită. Ispitele fiind medicamente care vindecă sufletul de patimi. Ridică ispita și nu se mai mântuiește nimeni”.

 * * *

„Aceasta este munca ce i-a fost dată lui Adam pentru întoarcerea lui în Rai:

- cu mintea, Rugăciune neîncetată cu luare-aminte la gânduri;

- cu trupul, mișcare liberă naturală și hrănirea naturală, fără schimbarea hranei din starea în care îți este dată.

Făcând acestea cu smerenie, vei avea mulțumirea pentru șansa unirii cu Dumnezeu și căpătarea chipului îngeresc, din care care prin neascultare a căzut Adam”.

 * * *

„Fuga de cei ce nu au gândirea ta cea liberă.

Fuga de cei ce nu practică mișcarea liberă.

Fuga de sistemele create de om.

Prin această fugă le respecți lor libertatea de viețuire, dar și pe Dumnezeu, Care nu intervine cu nimic în a lor viețuire”.

 * * *

„Curăția duhului și a trupului face fără de răutate pe cei din preajma noastră”.

 * * *

„Cel ce va petrece în lume va fi umplut de gâlceavă și răutate, și lucrul cel mai rău este că mintea îi va fi întunecată, că nici păcatele lui nu va putea să și le vadă și să și le vindece. De aceea, scopul acestei ieșiri din lume este ca, stând în liniște, să îți poți vedea păcatele tale și, cu ajutorul lui Hristos, să le vindeci unul câte unul, adică Hristos să-ți vindece toate rănile”.

 * * *

La aceste notițe lăsate de Părintele Antonie pe marginea cărților sale îngălbenite de fum și murdărite de șederea prin peșteri, aș dori să fac doar un scurt comentariu. Trebuie subliniat faptul că din aceste însemnări răzbate clar caracterul niptico-isihast al nevoinței sale, faptul că asceza sa a avut această înțelegere profundă a metodei filocalice, anume că pentru curățirea inimii de patimi, luminarea minții (Rugăciunea neîncetată) și unirea cu Lumina lui Dumnezeu, mintea omului trebuie să se întoarcă din vagabondajul ei, care se face prin simțuri în mediul înconjurător. Paza omului lăuntric a fost tema capitală a Părintelui. Prin urmare, chiar dacă la exterior a ales un chip de viețuire atât de aspru, mai rar întâlnit astăzi, aflat la o extremă a viețuirii duhovnicești pe care nu o poate recomanda nimeni altcuiva, calea sa a fost calea autentică a Bisericii. Părintele Antonie, precum se vede din aceste însemnări ale sale, a urmat modul de viaţă tradiţional ‒ isihia, singura cale către tămăduirea şi îndumnezeirea noastră.

(va urma)

Mircea Stanciu

Din „Familia Ortodoxă”, aprilie 2019

 Citește și:

Pustnicul Antonie cel Tăcut (I)

Pustnicul Antonie cel Tăcut (II)

Pustnicul Antonie cel Tăcut (IV)